sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Laleaua Neagra - Alexandre Dumas






        Alexandre Dumas a scris Povestea lalelei negre în 1851 si a pozitionat întreaga actiune a romanului, nu în Franta, ci, de aceasta data, în Olanda secolului al XVII-lea.
Naratiunea se concentreaza în jurul personajului principal Cornelius van Baerle, si a visului acestuia de a obtine, prin încrucisarea si cultivarea unor bulbi selectionati, prima lalea neagra – considerata în Olanda acelor vremuri cea de-a opta minune a lumii.
Stradaniile  personajului sunt întrerupte însa în mod surprinzator, atunci când, acuzat pe nedrept de tradare, acesta este aruncat în temnitele regale pentru tot restul vietii.
Aici, în închisoare, Cornelius van Baerle întâlneste adevarata iubire, pe frumoasa Roza, fiica temnicierului Gryphus, care, pâna la sfârsitul povestii, îl va ajuta pe erou în marea si pretioasa sa descoperire.
Romanul, scris în stil alert si captivant, abunda de romantism, imprevizibil, tensiune si aventura. Personajele negative nu lipsesc, dar binele învinge raul iar povestea se termina într-o explozie de fericire si sarbatoare.


          CITATE:



     "Chiar si casele regale pornesc uneori din coliba taietorilor de lemne sau din bordeiul pescarului." 
     "Om – planta pacatoasa, ce incanta mai putin privirea si infloreste mai greu."
 
     "Dar Dumnezeu a ras de pretentiile oamenilor de a inalta sau de a rasturna stapanirile de pe pamant, fara sa-l consulte."
 
     "Se intampla destul de rar ca la un moment dat sa se gaseasca la indemana lui Dumnezeu un om care sa infaptuiasca o actiune mareata, dar cand un aemenea eveniment fericit are loc, istoria retine numaidecat numele omului ales si il impune posteritatii."
 
     "Cand insa necuratul se amesteca in treburile muritorilor pentru a distruge o existenta sau a rasturna un imperiu, imediat se nimereste si un ticalos prin apropriere caruia ii e destul sa-i sopteasca un singur cuvant ca sa se si apuce de treaba."
 
     "Niciodata n-am vazut femeie mai frumoasa, nici suflet mai curat; si daca din momentul asta n-am sa te mai privesc, iarta-ma, e pentru ca as prefera ca plecand din viata sa nu regret nimic."
 
     "Gradina sperantelor si a placerilor unui detinut nu are decat un singur anotimp."
 
     "- Dar despre ce fata e vorba , Roza?... 
- De frumoasa cea neagra, domnule, cu talie mladioasa si picioare fine, cu infatisare nobila."
 
     "Ce deosebire exista intre chipul cuceritorului si al piratului? se intrebau antici. Aceea care exista intre un soim si un vultur. Unul e senin, celalalt nelinistit."
 
     "Iubindu-ne, oamenii viata ne curma,
 Noi suntem legate de pamant printr-un fir Si firul acesta e chiar viata noastra; Dar bratele noastre se inalta In sus, tot mai sus, catre cer." 
     "Mi-a fost scris, gandi bietul cornelius, sa nu dau in lumea asta numele meu nici unui copil, nici unei flori, nici unei carti, cele trei lucruri din care Dumnezeu cere macar unul dupa cat se pare de la fiecare om..."

     "Ai suferit destul pentru a avea dreptul sa nu spui niciodata: Sunt prea fericit."





miercuri, 19 ianuarie 2011

Portret chinezesc...

Portretu chinezesc este o provocare de a raspunde la intrebarea " Daca as fi..." Prin urmare este un exercitiu proiectiv. Toata lumea este "aruncata" in alegerile pe care le face. Acesta face apel la limbajul imaginar, simbolic,  si te ajuta sa te cunosti pe tine insuti si sa-ti cunostii prietenii....


Dacă aş fi un obiect, as fi o carte.
Dacă aş fi un sezon, as fi vara. 
Dacă aş fi un animal, as fi un iepuras vioi. 
Dacă aş fi un cântec, as fi  “Fur Elise”.
Dacă aş fi o culoare, as fi albastru.
Dacă aş fi un roman, as fi “Scrisoare de dragoste” de Mihail drumes.
Dacă aş fi un film, as fi “ O plimbare de neuitat”.
Dacă aş fi un desen animat, as fi “Tom si Jerry”.
Dacă aş fi un loc, as fi o gradina cu flori.
Dacă aş fi un motto, as fi “Traieste clipa”.
Dacă aş fi o pasăre, as fi un paun.
Dacă aş fi un element, as fi apa.
Dacă aş fi o plantă, as fi o lacaramioara.
Dacă aş fi un fruct, as fi o capsuna
Dacă aş fi un sunet, as fi rasul unui copil. 
Dacă aş fi o insecta, as fi un fluture. 
Dacă aş fi o haina, as fi o rochie de epoca.

luni, 17 ianuarie 2011

Am invatat...

Am invat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita 
Restul...depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pas mie
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invata ca nu conteaza ce ai in viata
Ci pe cine ai.
Am invata ca te descurci si te-e de folos farmecul cca.15 minute
Dupa aceea, insa ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei ce fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sun suparat, am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
Chiar si la distanta 
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este in tot deauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si citcumstantele iti pot influenta personalitatea
Dar ca tu esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca daca doi oameni se cearta
Nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
Am invtat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insusi ajung mai departe in viata.
Am invtat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede.
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot fi iubita.

Am invatat...  


                                           (Am invatat, Octavian Paler)

vineri, 14 ianuarie 2011

Just like heaven





        Elizabeth Masterson (Reese Witherspoon) este un doctor dedicat, care petrece mai multe ore la munca decit acasa si este prea ocupata ca sa mai aiba si o viata personala. 
         Intr-o noapte are un accident de masina, in urma caruia devine un spirit, captiva intre Rai si pamant. Pentru ca apartamentul ei a ramas vacant, David Abbott (Mark Ruffalo) un arhitect singuratic dar un tip de treaba, se muta il locul ei. Ea nu stie ca a murit, asa ca atunci cand vine acasa si-l gaseste pe David, devine furioasa. 
           David la randul lui crede ca a innebunit, deoarece ii poate vedea spiritul. El incearca toate metodele pentru a scapa de ea, dar Elisabeth il bantuie suprata. Ea nu vrea sa-i cedeze apartamentul lui David, iar el nu vrea sa renunte la noul lui apartament. Pe masura ce se cearta, cei doi incep sa se simta atrasi unul de altul. Chiar daca cei doi sunt complet opusi, o relatie de dragoste se infiripa, sfidand legile naturii.





Invitatia la vals - Mihail Drumes

                                         



             Tudor, un student la drept, privea relatiile cu fetele ca pe o joaca. Nu investea niciodata sentimente intr-o relatie, oricat de frumoasa era fata respectiva. Avusese la viata lui multe fete, asta datorita sarmului de care dispunea. era singur la parinti si destul de rasfatat. Studia dreptul la Bucuresti.

        
 Desi nu-si dorea sa se implice intr-o relatie serioasa, isi face una aproape fara sa vrea. Isi pune in minte sa o cucereasca pe vecina de camera, pe Mihaela care ii facuse o impresie destul de placuta. Incepe prin scrierea unor scrisori de dragoste care la inceput ii sunt inapoiate insa pe parcurs ii sunt acceptate. Acest joc tacut al lor are rolul de a pregati terenul de lupta. Ceea ce-l indemnase pe Tudor sa lupte fusese reticienta cu care privea Mihaele lucrurile. Parea greu de cucerit. Inca din primul moment ea reprezentase pentru el mai mult un teritoriu necunoscut pe care dorea cu orice pret sa-l cucereasca.





                 CITATE:
  • “Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid. Sînt ferm convins că orice aş face de aici înainte nu rezolv nimic. Aşa că, neavînd încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii.
Sinuciderea se dovedeşte a fi un imperativ peste înţelegerea şi
voinţa mea, un imperativ aş zice organic ― împotriva căruia orice
rezistenţă pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în
mine e viu numai un singur gînd: acela de a muri. În faţa lui,
celelalte gînduri au amuţit, paralizate de înfricoşata lui
atotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atîta rînduială
cuminte, pentru că nu mi s-a întîmplat să făptu-iesc ceva cu acordul
atît de unanim al gîndurilor. Mereu m-am izbit de împotriviri dîrze
sau în cel mai bun caz de îndoieli, reticenţe sau ezitări…”
  • “Era vorba de o brunetă înaltă, subţire, îmbrăcată într-o rochie de mătase neagră. Ceea ce atrăgea în primul rînd atenţia erau ochii ei mari şi luminoşi, atît de luminoşi cum nu mai văzusem alţii şi nici n-aveam să mai văd. Păreau neverosimil de strălucitori, ca doi mici luceferi aşezaţi sub bolta frunţii. În clipa aceea orchestra începu un vals. M-am dus întins la ea şi, înclinîndu-mă ceremonios, am poftit-o la dans.
― A, L’invitation à la valse, a şoptit ea roşind brusc ca şi cum ar fi spus ceva neîngăduit. (Se gîndise desigur la compoziţia lui Weber pe care o cînta orchestra.)”
  • ” Sunt unele lucruri in iubire, care nu se pot spune decat in taina.”
  • ” E parca un facut sa nu ne dam seama de valoarea unei fiinte sau lucru decat dupa ce-l pierdem”
  • ” Iubirea dintre doua fiinte nu e egala, balanta atarna cand intr-o parte, cand in alta, dupa imponderabile de care rar ne dam seama.”
  • ” Nicio femeie nu seamana cu alta.”
  • ” In orice caz numai viata si ceratia fac viata vrednica de afi traita si, totodata, de a fi parasita fara regret.”
  • ” In definitiv ce e dragostea, o taina ce o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica lumii? De indata ce taina se da pe fata, dragostea vrajeste, isi pierde fragezimea, vraja devine ceva obisnuit, de toate zilele.”



A walk to remember

            


          Landon si prietenii lui sunt cei mai cool baieti dintr-un liceu din Beaufort. Jamie e opusul lor, nimic nu pare cool la ea. E fiica preotului si poarta haine largi, care ii ascund formele. Cand o farsa a lui Landon se termina prost, directorul liceului il obliga sa joace in piesa scolii, activitate in care e implicata si Jamie. Petrecand tot mai mult timp alaturi de ea, baiatul descopera dupa un timp... ca s-a indragostit! Landon este nevoit sa renunte la prietenii sai pentru a-si petrece timpul cu Jamie , el incercand sa-i implineasca toate visurile fetei.


                                                     
:

Vezi on-line :)

Scrisoare de dragoste - Mihail Drumes

               



 Totul incepe in tren,fiecare pe un drum separat,dar care ii aducea impreuna. Mai intai…a studiat amanuntele ei in tacere…apoi a incercat sa afle mai multe despre frumoasa care statea pe locul din fata lui.
El, a zis ca e mana destinului, ea nu credea in asa zisul destin. El a zis ca daca e sa aiba impreuna un viitor se vor mai intalni intamplator. Ramanea de vazut, desi dupa  ce a coborat ea din tren, i-a parut rau ca nu a intrebat-o cum o cheama. Asa ca a numit-o Ghiocela datorita albului pielii sale.
S-au intalnit peste un an intamplator…Doar ca ce se intampla cand el aspira  la mai mult de atat. Cand situatia financiara modesta nu-i mai ajunge, cand ea nu-i mai ajunge.         



CITATE:
  • ” Ma uit pe geam si, inloc sa vad peisajul, imi apare el , multiplicat in mii de infatisari si culori. Chipul lui izvoraste mereu si din fiinta mea , unde se afla culcusul amintirilor noastre bune si rele, si retraiesc fragmentar tot ceea ce a fost si ceea ce are un farmec inedit , pentru ca stiu ca de acum n-o sa mai fie nimic, de acum incepe neantul.”
  • “Iubirea nu se poate cumpara cu toate comorile pamantului .”
  • “O femeie simte adeasea dincolo de simturi .”
  • “O fericire care te satisface pe deplin nici nu e fericire , trebuie sa ii dai alt nume .”
  • “Pot sustine ca incendiul iubirii nu va atinge niciodata stanca mea si , chiar daca ar atinge-o tot degeaba:piatra nu ia foc!”
  • “Impotriva cui sa lupt mai intai daca totul lupta impotriva mea .”
  • “Dragostea a calcat in picioare se razbuna , iar cel ce-a calcat gresit pierde totul .”
  • “In dragoste distantele pier , iar obstacolele se naruie .”
  • “Fericirea mea s-a sprijinit pe o simpla iluzie .”
  • “Pretul unei femei nu-l afli decat dupa ce o pierzi.”
  • “Nenorocirea pe care ti-o faci singur doare mult mai mult .”
  • “Daca sti sa vrei , e imposibil sa nu gtasesti ce cauti .”
  • “Marele iubiri care ies din matca neobijnuitului  se rezolva numai in moarte .”
  • “Nu pot uita visul pe care l-am trait impreuna .Numai trezirea din vis as vrea sa o uit .”
  • “Dragostea nu poti cumpara cu toate bogatiile pamantului , dar o poti avea cu un simplu suras .”