Alexandre Dumas a scris Povestea lalelei negre în 1851 si a pozitionat întreaga actiune a romanului, nu în Franta, ci, de aceasta data, în Olanda secolului al XVII-lea.
Naratiunea se concentreaza în jurul personajului principal Cornelius van Baerle, si a visului acestuia de a obtine, prin încrucisarea si cultivarea unor bulbi selectionati, prima lalea neagra – considerata în Olanda acelor vremuri cea de-a opta minune a lumii.
Stradaniile personajului sunt întrerupte însa în mod surprinzator, atunci când, acuzat pe nedrept de tradare, acesta este aruncat în temnitele regale pentru tot restul vietii.
Aici, în închisoare, Cornelius van Baerle întâlneste adevarata iubire, pe frumoasa Roza, fiica temnicierului Gryphus, care, pâna la sfârsitul povestii, îl va ajuta pe erou în marea si pretioasa sa descoperire.
Romanul, scris în stil alert si captivant, abunda de romantism, imprevizibil, tensiune si aventura. Personajele negative nu lipsesc, dar binele învinge raul iar povestea se termina într-o explozie de fericire si sarbatoare.
CITATE:
"Om – planta pacatoasa, ce incanta mai putin privirea si infloreste mai greu."
"Dar Dumnezeu a ras de pretentiile oamenilor de a inalta sau de a rasturna stapanirile de pe pamant, fara sa-l consulte."
"Se intampla destul de rar ca la un moment dat sa se gaseasca la indemana lui Dumnezeu un om care sa infaptuiasca o actiune mareata, dar cand un aemenea eveniment fericit are loc, istoria retine numaidecat numele omului ales si il impune posteritatii."
"Cand insa necuratul se amesteca in treburile muritorilor pentru a distruge o existenta sau a rasturna un imperiu, imediat se nimereste si un ticalos prin apropriere caruia ii e destul sa-i sopteasca un singur cuvant ca sa se si apuce de treaba."
"Niciodata n-am vazut femeie mai frumoasa, nici suflet mai curat; si daca din momentul asta n-am sa te mai privesc, iarta-ma, e pentru ca as prefera ca plecand din viata sa nu regret nimic."
"Gradina sperantelor si a placerilor unui detinut nu are decat un singur anotimp."
"- Dar despre ce fata e vorba , Roza?...
- De frumoasa cea neagra, domnule, cu talie mladioasa si picioare fine, cu infatisare nobila."
"Ce deosebire exista intre chipul cuceritorului si al piratului? se intrebau antici. Aceea care exista intre un soim si un vultur. Unul e senin, celalalt nelinistit."
"Iubindu-ne, oamenii viata ne curma, Noi suntem legate de pamant printr-un fir Si firul acesta e chiar viata noastra; Dar bratele noastre se inalta In sus, tot mai sus, catre cer."
"Mi-a fost scris, gandi bietul cornelius, sa nu dau in lumea asta numele meu nici unui copil, nici unei flori, nici unei carti, cele trei lucruri din care Dumnezeu cere macar unul dupa cat se pare de la fiecare om..."
"Ai suferit destul pentru a avea dreptul sa nu spui niciodata: Sunt prea fericit."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu