Invitatia la vals - Mihail Drumes

                                         

             Tudor, un student la drept, privea relatiile cu fetele ca pe o joaca. Nu investea niciodata sentimente intr-o relatie, oricat de frumoasa era fata respectiva. Avusese la viata lui multe fete, asta datorita sarmului de care dispunea. era singur la parinti si destul de rasfatat. Studia dreptul la Bucuresti.

        

 Desi nu-si dorea sa se implice intr-o relatie serioasa, isi face una aproape fara sa vrea. Isi pune in minte sa o cucereasca pe vecina de camera, pe Mihaela care ii facuse o impresie destul de placuta. Incepe prin scrierea unor scrisori de dragoste care la inceput ii sunt inapoiate insa pe parcurs ii sunt acceptate. Acest joc tacut al lor are rolul de a pregati terenul de lupta. Ceea ce-l indemnase pe Tudor sa lupte fusese reticienta cu care privea Mihaele lucrurile. Parea greu de cucerit. Inca din primul moment ea reprezentase pentru el mai mult un teritoriu necunoscut pe care dorea cu orice pret sa-l cucereasca.

                 CITATE:

• “Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid. Sînt ferm convins că orice aş face de aici înainte nu rezolv nimic. Aşa că, neavînd încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii.

Sinuciderea se dovedeşte a fi un imperativ peste înţelegerea şi
voinţa mea, un imperativ aş zice organic ― împotriva căruia orice
rezistenţă pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în
mine e viu numai un singur gînd: acela de a muri. În faţa lui,
celelalte gînduri au amuţit, paralizate de înfricoşata lui
atotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atîta rînduială
cuminte, pentru că nu mi s-a întîmplat să făptu-iesc ceva cu acordul
atît de unanim al gîndurilor. Mereu m-am izbit de împotriviri dîrze
sau în cel mai bun caz de îndoieli, reticenţe sau ezitări…”

• “Era vorba de o brunetă înaltă, subţire, îmbrăcată într-o rochie de mătase neagră. Ceea ce atrăgea în primul rînd atenţia erau ochii ei mari şi luminoşi, atît de luminoşi cum nu mai văzusem alţii şi nici n-aveam să mai văd. Păreau neverosimil de strălucitori, ca doi mici luceferi aşezaţi sub bolta frunţii. În clipa aceea orchestra începu un vals. M-am dus întins la ea şi, înclinîndu-mă ceremonios, am poftit-o la dans.

― A, L’invitation à la valse, a şoptit ea roşind brusc ca şi cum ar fi spus ceva neîngăduit. (Se gîndise desigur la compoziţia lui Weber pe care o cînta orchestra.)”

• ” Sunt unele lucruri in iubire, care nu se pot spune decat in taina.”
• ” E parca un facut sa nu ne dam seama de valoarea unei fiinte sau lucru decat dupa ce-l pierdem”
• ” Iubirea dintre doua fiinte nu e egala, balanta atarna cand intr-o parte, cand in alta, dupa imponderabile de care rar ne dam seama.”
• ” Nicio femeie nu seamana cu alta.”
• ” In orice caz numai viata si ceratia fac viata vrednica de afi traita si, totodata, de a fi parasita fara regret.”
• ” In definitiv ce e dragostea, o taina ce o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica lumii? De indata ce taina se da pe fata, dragostea vrajeste, isi pierde fragezimea, vraja devine ceva obisnuit, de toate zilele.”